Avem din nou sase jucatoare in prima suta mondiala si una in primele 30

Avem din nou sase jucatoare in prima suta mondiala si una in primele 30

Inceputul sezonului 2012 este in mod clar unul de bun augur pentru tenisul feminin romanesc, cel care devine de la o saptamana la alta mai bine reprezentat in lume. Dupa ce saptamana trecuta Monica Niculescu, Simona Halep si Edina Gallovits-Hall au facut senzatie la Doha si la Bogota, avem incepand din aceasta saptamana din nou sase jucatoare in primele o suta din lume si una in top 30.

Cea mai bine clasata romanca ramane in continuare Monica Niculescu, cea care a mai urcat doua locuri in clasamentul WTA, de pe 31 pe 29. Monica si-a egalat cea mai buna clasare a carierei, atinsa pentru prima data in octombrie 2011, si are sansa in aceasta saptamana chiar sa mai urce.

Astfel, jucatoarea de 24 de ani se afla pe tabloul principal al turneului Premier de la Dubai si o va intalni in cursul acestei dimineti in primul tur pe rusoaica Maria Kirilenko, a 25-a jucatoare a lumii in acest moment.

A doua romanca in ierarhia WTA este Sorana Carstea, cea care a urcat un loc in aceasta saptamana, pana pe 48, in vreme ce Irina Begu ramane pe 51. Simona Halep a facut un salt impresionant dupa turul trei de la Doha, ajungand pe pozitia 53 dupa ce saptamana trecuta era pe 63.

Ca si Monica Niculescu, Simona are sanse sa mai urce si in aceasta saptamana, urmand sa dispute astazi un meci din ultimul tur al calificarilor de la Dubai cu olandeza Arantxa Rus.

A cincea jucatoare romanca din prima suta mondiala este si singura care a coborat in aceasta saptamana. Alexandra Dulgheru a ajuns de pe 53 pe 56, dar are un tablou destul de favorabil in aceasta saptamana la Monterrey, avand astfel sanse bune sa ajunga in top 50 saptamana viitoare.

Edina Gallovits-Hall a fost performera saptamanii trecute, jucand semifinale la Bogota, in Columbia. Performanta ei nu a ramas fara ecou in clasamentul mondial, acolo unde a reusit un salt important, de 29 de locuri, de pe 128 pe 99. Edina nu va participa insa in aceasta saptamana la niciun turneu WTA si are astfel sanse bune sa coboare sub locul 100 saptamana viitoare.

In locul ei ar putea insa urca Alexandra Cadantu, cea care se afla in acest moment pe 110 si care o va intalni in primul tur la Monterrey pe australianca Jelena Dokic, o jucatoare aflata departe de cea mai buna forma a carierei.

Daca in clasamentul feminin de simplu o ducem foarte bine, nu acelasi lucru se poate spune si despre ierarhia baietilor. Acolo Victor Hanescu a stationat pe locul 93 in aceasta saptamana, in vreme ce Adrian Ungur a coborat de pe 100 pe 101. La dublu masculin, Horia Tecau ramane pe opt, in vreme ce Victor Hanescu a urcat doua pozitii, pana pe 92.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*