Cirstea si Begu au trecut in turul doi la Melbourne

Cirstea si Begu au trecut in turul doi la Melbourne

Prima zi la Melbourne a turneului de tenis de grand slam, Australian Open. Evolutia romanilor nu a inceput cu surprize, cele doua favorite, Sorana Cirstea si Irina-Camelia Begu reusind sa treaca in turul doi, in timp ce niciunul dintre cei doi baieti de pe tabloul de simplu, Ungur si Hanescu, nu a reusit sa ramana in competitie dupa primul tur.
Sorana Cirstea (29 WTA, foto) a trecut cu usurinta de Coco Vandeweghe (99 WTA), scor final 6-4/6-2, iar Begu (55 WTA) a invins-o pe olandez Arantxa Rus (70 WTA) cu acelasi scor. Dintre fete a fost eliminata Alexandra Cadantu, de catre Heather Watson (scor 6-2/3-6/2-6). Atat Adrian Ungur (scor 4-6/4-6/2-6), cat si Victor Hanescu (scor 7-6/3-6/1-6/3-6) au parasit competitia dupa ce au pierdut cu doi jucatori mai tineri dar mai bine clasati in topul ATP, rusul Evgeny Donskoy respectiv japonezul Kei Nishikori.
In ciuda faptului ca japonezul Kei Nishikori a avut unele probleme la genunchiul sting, Victor Hanescu nu a putut sa-l surprinda pe jucatorul in virsta de 23 de ani. Romanul a inceput bine partida, a castigat primul set la tie-break, dar a pierdut imediat initiativa, in debutul setului secund. La 3-0 pentru el, Nishikori a chemat medicul, acuzind dureri la genunchiul sting, acelasi care l-a facut sa se retraga in meciul cu Andy Murray in urma cu o saptamina.
In setul patru, Nishikori a obtinut breakul in gameul 8, s-a tinut de serviciu si a ajuns in runda secunda. Victor Hanescu nu a mai trecut de primul tur al unui turneu de Grand Slam din 2011, la Wimbledon, atunci cind a ratat calificarea in optimi in urma unui conflict cu fanii englezi.

A doua zi a competitiei incepe, conform diferentelor de fus orar, cu meciurile care se vor disputa marti in jurul ore 2 (ora Romaniei). Monica Niculescu (49 WTA) va disputa tot in primul tur meciul impotriva numarului unu mondial, Victoria Azarenka. Un adversar dificil va avea si Edina Gallovits-Hall (110 WTA), romanca intalnind-o pe Serena Williams (3 WTA), fost numar unu. Cele doua tenismene romance pot doar sa spere ca vor reusi sa le puna suficiente probleme adversarelor astfel incat sa prelungeasca meciul cu 1-2 seturi, in care sa puncteze pe greselile rusoaicei sau ale americancei. Chiar si asa pare greu de crezut ca Azarenka sau Williams vor ceda vreun punct, avand in vedere experienta la cel mai inalt nivel pe care o au in spate.
Simona Halep (45 WTA) – Sloane Stephens (25 WTA) va fi un meci interesant si destul de imprevizibil, avand in vedere nivelul de performanta apropiat al celor doua jucatoare si de asmeni varsta, romanca avand doar 21 de ani iar adversara sa implinind in curand 20 de ani. Toate cele trei meciuri se vor disputa in turul unu al competitiei.
Turul doi se anunta deja dificil pentru Begu, care o va intalni pe poloneza Agnieszka Radwanska, ocupanta locului patru mondial. Cel mai bun rezultat al carierei sale, Radwanska l-a inregistrat chiar anul trecut, cand a jucat finala de la Wimbledon. Ultimul titlu pe care si l-a trecut in palmares este chiar cel de saptamana trecuta, turneul de incalzire de la Sydney de dinaintea openului australian. Totusi poloneza a avut un prim set foarte dificil impotriva adversarei sale din primul tur, australianca Bojana Bobusic, jucatoare clasata doar pe locul 307.
Sorana Cirstea ramane in continuare marea speranta la Australian Open. Cel mai bine clasata romanca o va intalni in turul al doilea pe Kristyna Pliskova (106 ATP), din Cehia. Cu toate ca Sorana nu va avea o adversara dificila ea va trebui sa incerce o victorie cat mai simpla si sa isi conserve conditia fizica buna pentru turul al treilea, acolo unde cel mai probabil va ajunge si chinezoaica Na Li, numarul sase mondial.
Turneul de dublu, acolo unde perechea Mirnyi/Tecau o va intalni pe cea formata din Huey si Inglot, va incepe zilele urmatoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*