Simona Halep a invins-o pe Lepchenko, dar si canicula

Simona Halep a invins-o pe Lepchenko, dar si canicula

Simona Halep si-a onorat statutul de favorita la primul Grand Slam din anul 2014.In turul doi la Australian Open Simona Halep a invins-o pe Varvara Lepchenko cu 4-6, 6-0, 6-1. Astfel Simona si-a egalat cea mai buna performanta personala la Australian Open.
Simona a inceput mai greu, in conditiile in care Lepchenko a aratat foarte bine, foarte agresiva, in primele minute ale meciului. Halep a parut sa aiba dificultati in a se adapta la jocul Varvarei, o jucatoare de mana stanga. Asta, desi, ca fapt divers, romanca se impusese in ultimele sapte meciuri jucate contra unor stangace. Stiam despre Lepchenko ca loveste foarte bine cu forehandul, arma ei de baza, insa a fost reverul americancei care a stralucit in primul set si cu care si-a construit toate atacurile. Simona a servit prima, dar fara prea multa autoritate, iar Lepchenko a pedepsit-o pentru fiecare minge scurta si pe centru, si au fost destule in game-urile de inceput. Cat ai zice „arde”, scorul era deja 4-0, doua break-uri obtinute din tot atatea sanse. Eficienta maxima. Dar un lucru m-a frapat la Lepchenko in acele momente: desi scorul o avantaja clar, desi jocul ii mergea de minune, ea era cea nervoasa, reprosandu-si fiecare ratare, un pic stresata, ca si cum ar fi simtit ca e ceva in neregula. Ulterior, avea sa devina evident ce: Varvara trebuie sa fi simtit ca joaca pe ceas, pe resurse fizice limitate, sau nu era sigura pe capacitatea ei de a face fata temperaturii.

HaleplaAOa

Treptat, Halep a reusit sa isi recalibreze jocul. Au aparut retururile lungi, cu care Simona a inceput sa obtina erori. A inceput sa anticipeze mai bine loviturile americancei si sa se tina departe de reverul acesteia. De la 5-1, Simona a recuperat intr-o clipita pana la 5-4, dar Lepchenko avea sa raspunda seriei romancei cu un game grozav, cu care a inchis, meritat, setul.
Semnele bune erau, insa, acolo. Simona isi anuntase revenirea si n-a mai asteptat nicio invitatie speciala ca sa o puna in practica. Doua lovituri direct castigatoare in lung de linie, cate una de fiecare parte, au punctat un game sigur in inceput de set secund. Apoi a venit break-ul, cu revenire de la 0-30, obtinut gratie catorva retururi lungi si foarte lungi. Un alt serviciu sigur si foarte rapid, si dintr-o data era 3-0 pentru Simona.
Intre timp, Lepchenko a aratat de ce era stresata ceva mai devreme. Pusa sub presiune, a inceput sa greseasca la foc automat. Deplasarea pe teren a devenit greoaie. A inceput sa grabeasca, sa forteze, iar pregatirea loviturilor a devenit ambigua. Per total, jocul ei s-a vestejit vizibil, in vreme ce Simona trecea tot mai clar la control. Iar soarta meciului s-a decis de fapt in game-ul patru al setului secund: Lepchenko si-a pus toate resursele in joc sperand sa nu isi piarda si al doilea break, dar devenise evident ca nu ii mai face fata Simonei, care a facut break-ul cu un running forehand in cross de toata frumusetea. Game-ul a durat 13 minute, iar americanca a dat de doua ori cu racheta de pamant, la capatul a doua rally-uri consecutive. Simbolic, temperatura a trecut de la 39 la 40 chiar in acele momente.
La 5-0, Lepchenko a cerut ingrijiri medicale, evident afectata de caldura. Pauza a durat mai mult de 10 minute, apoi a fost urmata de o alta, tot de 10 minute, de data asta via Heat Rule, regula care decide intreruperea meciului inainte de setul decisiv.
Care decisiv s-a purtat pe aceleasi coordonate: spre lauda ei, Lepchenko a luptat, a tinut ritmul cat a putut, dar a sfarsit prin a fi surclasata. Halep a servit bine si a returnat lung, plimband-o pe adversara pana cand ii expunea deplasarea. Simona n-a parut sa aiba probleme cu caldura, ci mai degraba cu propriile-i nemultumiri. „Lasa nervii, loveste mingea!”, e un strigat care arata ca, in ciuda sigurantei pe care ne-o transmite, Simona a avut emotii pentru aceste prime doua meciuri. La 5-0, Simona a ratat doua mingi pentru un dublu 6-0, dar fie si pentru ca a luptat pana la capat, Varvara merita un game. Ii tinem pumnii pentru refacere, Raluca Olaru are nevoie de ea la dublu pentru, speram, cat mai multe tururi.
Simona se pregateste acum de turul al treilea la Melbourne, acolo unde si-a egalat cea mai buna performanta la Australian Open. O va intalni pe Zarina Diyas, din Kazahstan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*