Simona Halep castiga categoric in primul joc la Wimbledon

Simona Halep castiga categoric in primul joc la Wimbledon

Simona Halep a luat startul la al treilea turneu de Grand Slem al anului, Wimbledon. Simona Halep nu a lasat stresul, emotiile debutului si asteptarea de o zi intreaga sa o afecteze. Dupa ce a trebuit sa astepte pana spre finalul zilei ca organizatorii sa decida pe ce teren o vor repartiza, Simona Halep a avut onoarea sa-si inceapa traseul la Wimbledon pe una dintre cele mai prestigioase arene din lume. Romanca s-a ridicat la inaltimea ocaziei si a dominat clar meciul cu Teliana Pereira, impunandu-se, 6-2, 6-2, in un pic mai mult de o ora.
Arena centrala londoneza e cu adevarat impunatoare, cu o atmosfera care poate fi in egala masura sobra, intimidanta, ca la un concert rock sau exuberanta, in functie de meci. Cand e liniste, e diferita de orice alta liniste de pe un teren de tenis. Ca si cum oamenii te scruteaza, te masoara din cap pana in picioare, iti scaneaza jocul si decid daca esti sau nu suficient de bun cat sa le capeti atentia. Cand si daca ii castigi de partea ta, linistea se preface intr-un zumzet care ar da fiori si celui mai echilibrat dintre jucatori. Inteleg cum si de ce o arena mare poate schimba cursul unui joc, cum poate sa apese atat de mult un jucator incat sa-l inconvoaie. Il poate schimba pentru ca are propria ei personalitate.

Wimbledon Centre court

Centre Court e apasata atat de traditie, cat si de un acoperis insinuant, o imixtiune tehnologica brutala, dar necesara, printre treburile traditionaliste ale englezilor. Contrastul dintre cele doua elemente e frapant. Care englezi, stricti uneori pana la absurd si dincolo de el, reusesc sa pastreze nealterat, in ciuda inevitabilului hi-tech, aerul atat de special al acestui turneu.
Un turneu la care sunt cateva lucruri pe care nu le poate face oricine, iar la loc de frunte este “sa joci pe Centre Court”. Terenul e ca o cetate pazita cu strasnicie, in care nu intra decat cei alesi. Aerul exclusivist e bine conservat si dus mai departe, incepand cu preturile, continuand cu oamenii si terminand cu regulile, sau mai bine zis cu respectarea lor. Tone de stewarzi alerti de parca ar pazi o granita, nu un teren de tenis, sunt gata de orice ca sa convinga un spectator mai razvratit sa se aseze locului, la nici cateva secunde dupa ce omul abia a intrat. Daca ai facut imprudenta sa te asezi pe un loc care nu-i al tau, unde-ti stau picioarele iti va sta si portia de capsuni cu frisca. Comparativ cu legiunile de pazitori ai legii si ordinii interioare de pe Centre Court, omologii lor francezi imi par niste poeti. Lucrurile astea conteaza, contribuie indirect la sentimentul celor din tribune, acela ca au ocazia, de fapt sansa, sa vada ceva special. Implicit, ca au filtrul si competenta necesara, stiu sa aprecieze si sa evalueze ce se intampla pe teren. Acolo unde covorul de iarba arata ca o scena pe care legenda spune ca nu se poate juca orice piesa. Ca sa ajungi acolo, trebuie sa fi facut ceva special.
Simona a bifat deja asta, chiar daca nu in cel mai clasic mod cu putinta. Dupa o zi intreaga in care a stat in stand-by, asteptand sa i se comunice unde va juca, romanca a aflat abia cu 10 minute inainte de startul meciului ca va intra pe Centre Court. Doar 10 minute timp sa compileze si sa fie gata de intalnirea in premiera cu un alt public pretentios si cunoscator pe care il are de cucerit. Dupa Paris, Simona a debutat si la Londra la fel de convingator, ridicandu-se la nivelul ocaziei cu siguranta unui veteran care a mai facut asta in multe alte randuri. Cand a inceput meciul, Simona arata deja ca si cum joaca pe iarba si pe terenul principal de la Wimbledon de cand lumea. Acelasi tenis fara efort, fara complicatii, caruia prezenta gazonului ii amplifica senzatia de fin, de matasos. Meciul, o ora si un pic, n-a fost decat un ocol catre un deznodamant care devenise evident dupa cinci, sase schimburi. Cu nimic n-a fost pusa in pericol Simona, care si-a aratat ocazional si cateva dintre sclipirile care incep sa-i alcatuiasca o carte de vizita tot mai cunoscuta, cu care si-a atras cateva “Oh!”-uri din tribunele populate cu destui romani. Complimentul major pentru ea a fost runda furtunoasa de aplauze pe care a primit-o Pereira cand a aparut pe tabela in setul secund, evitand riscul unui set alb, care se profila la fel de amenintator precum norii de deasupra. Genul acela de aplauze intelegatoare, de incurajare, trimise outsiderului pentru a-l ajuta sa mai prelungeasca un pic meciul. Pereira a prins, ce-i drept, putin curaj in ultimele game-uri, dar Simona a rezolvat scurt singurul game pe serviciul ei in care a trebuit sa revina de la 0-30.

SimonaHaleptrofeuParis2

Simona Halep a sesizat, la conferinta de presa, greutatea personala a momentului: “A fost foarte frumos pe teren, nemaipomenit, m-am bucurat mult de fiecare moment. Sunt fericita cu felul in care am jucat, a fost o experienta foarte frumoasa. E un turneu special, tot ce se intampla aici e diferit, jucam toti in alb, nu sunt sponsori pe teren, au reguli foarte stricte. Nu e usor sa ajungi sa joci pe Centre Court, ma bucur ca eu am avut sansa si ca am putut sa joc si bine. A fost un start perfect, mai cu seama ca primul tur e mereu dificil”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*