Simona Halep este in finala la Indian Wells dupa ce Serena Williams s-a retras

Simona Halep este in finala la Indian Wells dupa ce Serena Williams s-a retras

Simona Halep, locul 3 WTA, a ajuns in finala turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells, dupa ce americanca Serena Williams, locul 1 WTA, s-a retras inaintea partidei directe, din semifinale, din cauza unei accidentari la genunchiul drept, a anuntat WTA. Adversara romancei va fi Jelena Jankovic, sarboaica invingand-o in cealalta semifinala pe Sabine Lisicki (Germania) cu 3-6, 6-3, 6-1.
Simona Halep va juca astfel a doua finala din cariera la o competitie Premier Mandatory, dupa ce a ajuns in ultimul act la editia de anul trecut a turneului de la Madrid. Un alt fapt de notat, este acela ca Simona Halep va fi primul roman care va juca o finala la Indian Wells.
Succes, Simona!

Simona Halep in finala

Simona Halep in finala

Romanca a dezvaluit la conferinta de presa care a fost primul lucru pe care l-a facut in momentul in care a aflat ca nu va fi nevoita sa joace in semifinale cu numarul unu mondial. Halep a mers imediat alaturi de echipa ei la terenurile de antrenament pentru a incepe deja pregatirea finalei cu Jelena Jankovici.

Intrebata cum se simte in finala, Halep a oferit un raspuns care i-a impresionat pe ziaristii americani: ”Nu pot fi fericita, nu pot fi trista”. Simona era pregatita pentru duelul cu Serena inca de la finalul meciului cu Suarez Navarro: ”Eram foarte nerabdatoare dupa calificarea in semifinale, speram sa joc impotriva ei. Cand am ajuns aici, dupa victoria din primul meci, am spus ca vreau sa ne intilnim in semifinale. Asteptam acest meci, dar niciodata nu stii ce se poate intampla”.

Halep a vorbit si despre finala cu Jelena Jankovici. ”E o adversara dificila. Am jucat de multe ori cu ea si pune foarte multe probleme. Stiu ca va trebui sa alerg mult, sa lovesc puternic si sa fiu agresiva. Trebuie sa ramana concentrata pe fiecare minge, pentru ca si ea este o luptatoare. Ma simt pregatita sa o infrunt. Pot cistiga trofeul, dar ma astept la un meci greu”, a explicat Simona.Halep si Jankovici s-a mai intalnit de patru ori pana in prezent, iar romanca a castigat ultimele trei partide, toate meciurile lor disputandu-se in trei seturi. Ultima lor intalnire a avut loc in optimile de finala ale editiei 2014 a Australian Open, cand Halep a castigat cu scorul de 6-4, 2-6, 6-0. Tot sportiva din Constanta a castigat si meciul din sferturile de finala ale turneului de la Roma, din 2013, cu scorul de 4-6, 6-0, 7-5, precum si pe cel din turul intai al turneului de la Bruxelles, din 2012, cu scorul de 6-2, 3-6, 7-6 (3).

Singurul succes al jucatoarei sarbe in varsta de 30 de ani a fost inregistrat in 2010, in turul intai al US Open, scor 6-4, 4-6, 7-5.

Indian Wells arena

Finala de la Indian Wells va avea loc duminica , de la ora 20:00, pe DolceSport.

Calificarea in finala este recompensata la Indian Wells cu un premiu de 439.420 de dolari si 650 de puncte WTA. Invingatoarea va primi 900.400 de dolari si 1.000 de puncte WTA. La editia precedenta a turneului californian, Simona Halep a fost eliminata in semifinale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*