Simona Halep castiga clar cu Jelena Jankovic in turul doi la Toronto

Simona Halep castiga clar cu Jelena Jankovic in turul doi la Toronto

Simona Halep a reusit o victorie reconfortanta la revenirea in circuitul WTA. Si asta in ciuda tuturor care o criticau, cu motiv si mai ales fara nici un temei.
Simona Halep a invins-o pe Jelena Jankovic in turul al doilea de la Toronto. Numarul 3 mondial, care a parut sa se simta ca acasa la intoarcerea pe hard, o va intalni in optimi pe Angelique Kerber, castigatoare, saptamana trecuta, a titlului de la Stanford. Kerber a invins-o pe Monica Puig.
Simona Halep s-a calificat in turul al treilea al turneului de la Toronto, dupa o victorie convingatoare in doua seturi cu Jelena Jankovic. Halep s-a impus cu 6-3, 6-4, pentru a cincea ei victorie din sase intalniri cu fostul lider mondial. A fost primul meci al Simonei de la finalul lunii iunie, dupa eliminarea de la Wimbledon. Simona a reusit pe hard cele mai bune rezultate ale anului: titlurile de la Indian Wells, Dubai si Shenzhen si semifinala de la Miami.

De numele Jelenei Jankovic se leaga numai lucruri bune, daca te cheama Simona Halep. In 2014, pe sarboaica a invins-o Simona in optimile Australian Open, intr-un moment devenit instantaneu primul breakthrough real al romancei la nivel de Grand Slam. Iar anul acesta, la Indian Wells, Halep a castigat cel mai important trofeu al carierei intr-o finala crancena cu aceeasi Jelena.
Jankovic a fost iar prin preajma atunci cand Simona avea mare nevoie de o victorie de moral: dupa o luna si jumatate de pauza si de restart pe de o parte, de prea multe intrebari si prea multe indoieli pe de alta parte, romanca era marele semn de intrebare al competitiei, mai degraba privita cu scepticism decat cu intelegere. Raspunsul a venit prompt: pentru un prim meci la un nivel inalt, jocul Simonei a venit ca o rapaiala de vara dupa o arsita indelungata pentru neostoitii ei suporteri. Prospetime a fost cuvantul cheie, dar si linistea. O liniste pe care am cautat-o in ultimele luni si care se pierduse undeva tot pe hardul din America. Regasind hardul, Simona si-a regasit si calmul.
In astfel de situatii, cand tot ce iti trebuie e o victorie consistenta, un adversar familiar e reteta potrivita: Jankovic e o figura prietenoasa Simonei, nu doar prin istoria directa pozitiva (acum, cinci victorii la rand), ci si prin match-up-ul avantajos: sunt multe similitudini intre cele doua, incepand cu deplasarea si cu mobilitatea de pe teren, continuand cu constructia punctului, adancimea in lovituri, siguranta de pe baseline, returul excelent si inclinatia spre rever, dar si cu punctele slabe, in special cu serviciul care poate fi pedepsit. Fata de Jankovic, Simona are insa mai multe optiuni in joc, ajunge mai usor in postura de a inchide punctul si tinde sa fie mai agresiva, fara ca asta sa insemne neaparat sa sparga mingea. De asemenea, fata de Jankovic, Simona isi poate pastra, de regula, greselile nefortate la un nivel foarte scazut. In esenta, poate sa faca mai bine aproape orice poate propune Jankovic.

Simona Halep hotarata

In consecinta, n-a durat mult pana au aparut primele semne incurajatoare: romanca a inceput meciul cu trei lovituri direct castigatoare consecutive, iar sentimentul pe care l-a dat in game-urile urmatoare a fost ca are un plan, o tactica bine stabilita, pe care si-a confirmat-o si updatat-o intr-o discutie cu Darren Cahill, in pauza dintre seturi. Simona a lovit plin, cu adancime, a schimbat bine directia si s-a comportat bine la fileu. Si-a pazit fara ezitari si fara panica serviciul, salvand toate cele trei mingi de break pe care le-a avut de infruntat si a facut break de fiecare data in deschiderea celor doua seturi, timing care i-a sporit confortul. De asemenea, a gresit destul de putin, au disparut acele erori urate care i-au virusat jocul la ultimele turnee, in schimb a reaparut linistea si initiativa. Capitol la care sigur a ajutat-o si amintirea head-to-head-ului; conteaza sa stii ca precedentele ti-au fost favorabile, chiar si atunci cand meciul s-a prefacut in maraton, sau chiar si atunci cand jocul nu a mers prea grozav.
Ambele jucatoare au fost incomodate de vantul puternic, problema la care Jankovic a preferat sa raspunda cu o serie de moonballs, dar ideea nu i-a servit la nimic. Desi au mai fost mingi scurte pe care romanca le-a gresit din situatii bune, astfel de erori nu au mai declansat un blocaj similar cu cel din finala de la Indian Wells.
Cel mai important, prezenta ei pe teren a fost tonica; un limbaj increzator al corpului si o pofta de joc care i-au lipsit in aparitiile recente. Altceva a lipsit de data asta: traditionala cadere de concentrare; asta i-a permis romancei sa castige in doua seturi, o premiera in confruntarile cu Jelena, in mod traditional lungi si lungite. O victorie simpla, fara drama, fara asteriscuri, exact ce recomanda doctorul la revenire.
Si incurajatoare; cata vreme e inca devreme sa tragem concluzii, Simona are toate sansele sa-si confirme startul pozitiv in urmatoarea aparitie, programata joi, cu Angelique Kerber, cea care a trecut de Monica Puig. Angie e una din jucatoarele in forma, campioana saptamana trecuta la Stanford, pe care Simona a invins-o in precedentele doua meciuri. Cel mai recent a fost in finala de la Doha, din 2014, castigata de romanca in doua seturi, 6-2, 6-3.
Altfel, dinamica turneului de la Toronto e foarte interesanta, cu destule nume grele fiind deja eliminate. Belinda Bencic e una dintre remarcate: elvetianca a trebuit sa lucreze cu un segment de tablou dificil, dar le-a scos in doua seri consecutive pe Genie Bouchard, continuand criza de rezultate a canadiencei, si pe Caroline Wozniacki. Acest din urma rezultat e in special relevant, pentru ca micsoreaza dramatic sansele reale ca Simona sa mai piarda locul din Top 4 pana dupa US Open, fie si temporar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*