Mai avem trei reprezentanti in calificari la US Open

Mai avem trei reprezentanti in calificari la US Open

De la ultimul turneu de Grand Slam al anului avem mari sperante, iar acestea sunt legate in principal de Simona Halep, Horia Tecau si Florin Mergea. Insa pana sa inceapa turneul propriu-zis, avem calificarile.

Aici au participat sau vor participa 4 jucatori, insa, in momentul de fata, mai avem trei reprezentanti in calificari la US Open. Singura jucatoare romana ce a pierdut in primul tur preliminar a fost Mihaela Buzarnescu. Aceasta a fost invinsa de favorita numarul 14, bielorusa Aleksandra Sasnovich, scor 4-6; 2-6. Nu aceeasi soarta a avut si Sorana Cirstea, care a invins-o cu un dublu 6-4 pe coreeanca Nae-Lae Han. Runda urmatoare, Cirstea o va intalni pe croata Donna Vekic, cap de serie numarul 23. Anul acesta cele doua s-au intalnit pe zgura, Cirstea impunandu-se in 3 seturi.

Mai avem trei reprezentanti in calificari la US Open

Mai avem trei reprezentanti in calificari la US Open

Daca va ajunge in turul III preliminar, Sorana Cirstea ar putea juca impotriva conationalei Patricia Tig, care s-a calificat si ea in turul II. Patricia, una dintre cele mai bune sportive tinere din circuitul WTA, s-a impus in fata rusoaicei Ekateryna Bychkova, scor 6-4; 6-2. In turul II preliminar, Tig o va intalni pe japoneza Mayo Hibi, care runda precedenta a invins-o pe Edina Gallovits, care reprezenta Romania pana acum cateva luni. Aceasta s-a decis insa, dupa ce a si anuntat oficial anul trecut ca se retrage din tenis, sa joace acum sub steagul SUA.

Spuneam la inceput ca mai avem trei reprezentanti in calificari la US Open. Daca la feminin suntem deja in turul II preliminar, proba masculina va incepe diseara. Acolo avem un singgur reprezentant, in persoana lui Marius Copil, numarul 184 ATP, care il va intalni in primul tur preliminar pe francezul Edouard Roger-Vasselin, aflat pe 161. Daca va trece de francez, romanul il va infrunta, cel mai probabil, pe columbianul Alejandro Gonzalez, cap de serie numarul 15. Presupunand prin absurd ca va ajunge in turul III preliminar, cel mai dificil advertsar peste care ar putea da romanul este argentinianul Facundo Bagnis, favorit numarul 30.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*