Avem 6 sportivi pe tabloul de simplu de la Wimbledon

Avem 6 sportivi pe tabloul de simplu de la Wimbledon

Lunea viitoare va incepe o noua editie de Wimbledon, una in care Djokovic va incerca sa-si apere trofeul cucerit anul trecut aici, dar si sa castige cel de-al treilea turneu de Grand Slam al anului.

In ceea ce ii priveste pe sportivii romani, am avut doi in calificarile masculine. Este vorba de Adrian Ungur si Marius Copil. Daca Ungur a fost eliminat inca din prima runda de catre spaniolul Hidalgo, Marius a reusit sa se califice pe tabloul principal. In calificari el a trecut de Di Wu, Kenny De Schepper si Thomas Fabbiano, de fiecare data in minimum de seturi. Inca nu se stie adversarul lui Copil din primul tur, insa cu siguranta acesta va fi unul din urmatorii: Bellucci, Gabashvili, Berankis, Dimitrov, Stakhovsky, Lorenzi, Vesely, Gastao Elias, Pouille, Troicki, Paire, Lu sau alti doi jucatori veniti din calificari.

Avem 6 sportivi pe tabloul de simplu de la Wimbledon, dintre care 5 la feminin.

Acestea sunt Simona Halep, Irina Begu, Monica Niculescu, Sorana Cirstea si Patricia Tig. In calificari au fost si Andreea Mitu si Ana Bogdan, niciuna nereusind insa sa acceada pe tabloul principal. Aici Halep o va infrunta in prima runda pe Schmiedlova, numarul 40 WTA, sansele ca ea sa treaca mai departe nefiind foarte mari. Alta sarcina dificila o are si Sorana Cirstea, dar si Patricia Tig. Cirstea o are ca adversar pe cehoaica Kvitova, numarul 11 WTA, in vreme ce Tig o va infrunta pe italianca Errani, numarul 22 mondial. Meciuri ceva mai usoare vor avea in prima runda Irina Begu si Monica Niculescu. Begu o va avea ca adversara pe Witthoeft, din afara top 100, in vreme ce Niculescu va intalni o jucatoare din calificari.

Chiar daca avem 6 sportivi pe tabloul de simplu de la Wimbledon, nu ne putem prea mari sperante ca macar unul va realiza ceva notabil.

Avem 6 sportivi pe tabloul de simplu de la Wimbledon

Avem 6 sportivi pe tabloul de simplu de la Wimbledon

Prin asta ne referim la accederea cel putin in turul al treilea. Anul trecut Begu si Niculescu au fost singurele care au trecut in runda a doua. Atunci Begu se oprea in runda a treia, iar Niculescu in optimi. Dulgheru, Gallovits, Halep si Mitu erau eliminate in prima runda.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*