Horia Tecau dezamageste la Wimbledon

Horia Tecau dezamageste la Wimbledon

Inaintea acestei editii de la Wimbledon, aveam asteptari mari de la Horia Tecau, care, impreuna cu Jean-Julien Rojer, se impunea aici anul trecut.

Partida din prima runda era programata initial ieri, insa ploaia a incurcat tot programul. Din fericire, astazi nu am mai avut nicio picatura de ploaie, toate meciurile programate astazi incheindu-se fara probleme. Printre acestea s-a numarat si cel al campionilor din 2015 de la Wimbledon, Horia Tecau si Jean-Julien Rojer, acum favoriti numarul 4. Cei doi plecau favoriti certi in fata lui Jonathan Marray si Adil Shamasdin, detinatori de wild-card.

Insa Horia Tecau dezamageste la Wimbledon, nici el, insa nici Rojer nereusind mare lucru.

Asta mai ales in primul set, pe care l-au pierdut cu 2-6. In al doilea set nu s-a reusit niciun break, astfel ca am avut parte de tie-break. Acolo Marray si Shamasdin s-au impus cu 7-3. Astfel, Horia si Rojer au confirmat, din pacate, panta descendenta avuta in acest sezon. Celalalt reprezentant al nostru in proba de dublu masculin, Florin Mergea, ar trebui sa joace maine, impreuna cu Rohan Bopanna, impotriva perechii Draganja/Mektic, una destul de incomoda, aceasta venind dupa un turneu challenger castigat, e adevarat, pe zgura.

Daca Horia Tecau dezamageste la Wimbledon, nu acelasi lucru se intampla deocamdata cu Simona Halep si Monica Niculescu.

Horia Tecau dezamageste la Wimbledon

Horia Tecau dezamageste la Wimbledon

Halep se afla in turul al treilea, dupa ce in primele doua a trecut in minimum de seturi de Schmiedlova si Schiavone. In runda a treia Simona va juca impotriva olandezei Bertens, meci programat maine, 1 iulie. De cealalta parte, Monica Niculescu va juca tot maine, insa in turul secund, dupa ce in prima runda a invins-o pe sarboaica Krunic tot in minimum de seturi. Asta desi Monica nu pornea cu prima sansa. In runda secunda Niculescu o va intalni pe Timea Bacsinszky, numarul 11 mondial.

Celelalte reprezentante ale noastre, Sorana Cirstea, Irina Begu si Patricia Tig au fost eliminate in prima runda. In proba feminina de dublu le mai avem pe Irina Begu si Raluca Olaru, care inca nu au evoluat in prima runda. Monica Niculescu, impreuna cu  Gasparyan, a fost deja eliminata. La dublu mixt ii avem pe Florin Mergea, Horia Tecau, dar si pe Raluca Olaru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*