Avem doua romance in turul 3 la US Open

Avem doua romance in turul 3 la US Open

Iata-ne ajunsi in turul III la US Open, acolo unde vom avea doua reprezentante pe tabloul de simplu.

Este vorba despre Simona Halep si Monica Niculescu, niciuna neintampinand prea multe dificultati in a trece de adversarele lor. Cele mai mari emotii le-a avut Monica in prima runda, cand a realizat o semi-surpriza, invingand-o pe cehoaica Strycova in trei seturi, scor 6-3; 6-7; 6-1, romanca fructificand toate cele 4 mingi de break avute.

In runda a doua Niculescu a intalnit o compatrioata. Este vorba de Ana Bogdan, aflata pentru prima data pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam. In prima runda Ana Bogdan trecuse de o alta romanca, Sorana Cirstea, dupa ce pierduse primul set cu 0-6. Monica a invins-o si ea cu 6-0 in prima mansa, Ana nemaiavand insa puterea sa revina, pierzand al doilea set cu 1-6.

In turul III Monica Niculescu o va intalni pe daneza Caroline Wozniacki, care a avut prestatii modeste in ultimii doi ani. Este drept, Wozniacki s-a impus in toate cele 6 intalniri directe,  ultima venind insa in 2013, cand  daneza era in top 10. Acum Wozniacki se afla pe locul 74 in clasamentul WTA.

Avem doua romance in turul 3 la US Open

Avem doua romance in turul 3 la US Open

Cat despre Simona Halep, aceasta nu a avut absolut nicio emotie in a ajunge aici. In prima runda romanca a invins-o cu scorul  de 6-0; 6-2 pe belgianca Flipkens, in vreme ce in turul secund a trecut de cehoaica Lucie Safarova cu 6-3; 6-4, in primul set romanca impunandu-se in primele 4 game-uri. Acum Halep o va avea ca adversara pe unguroaica Timea Babos, ocupanta pozitiei 34 in clasamentul WTA. Halep s-a impus in ambele intalniri directe, disputate in 2013 si 2015.

Faptul ca avem doua romance in turul III la US Open, dar mai ales adversarele lor din aceasta runda, ne ofera sperante ca le vom vedea pe amandoua in optimi.

Acolo Halep ar intalni invingatoarea dintre Carla Suarez Navarro si Elena Vesnina, iar Niculescu ar fi fata in fata cu invingatoarea dintre Madison Keys si Naomi Osaka. Insa sa ramanem in prezent si sa spunem ca Halep ramane pe locul 5 WTA, fiind destul de greu sa treaca pe 4, insa nici Venus Williams nu are sanse prea mari la a o depasi. De partea cealalta, Niculescu se afla pe 53, putand urca pe 47 cu o victorie in fata danezei Wozniacki.

La dublu feminin am avut 4 romance, singura care a trecut in runda secunda fiind Monica Niculescu, care impreuna cu Vania King este cotata favorita numarul 10. Perechea Begu/Olaru, insa si Andreea Mitu au pierdut. La dublu masculin Horia Tecau si Jean-Julien Rojer au trecut in runda secunda. Din pacate, Mergea s-a accidentat la antrenamente, neputand evolua la turneu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*